«Săptămâna cărţii» - fără Cartea cărţilor

Cartea cărţilor, Biblia, şi cărţile la care rod şoarecii vremii

E timpul noutăţilor. De câţiva ani încoace avem şi noutatea cu aşa-numita «Săptămână a cărţii»... Timp de o săptămână se face propagandă în toată ţara pentru citirea şi răspândirea cărţilor.

Se scriu şi se spun cuvinte de însufleţire despre importanţa cărţii. Iar librăriile îşi îmbie cărţile spre cumpărare...

Am fost, zilele trecute, la Bucureşti. Doamne, ce mai pregătire pentru «Săptămâna cărţii»! În toate părţile, cărţi şi iar cărţi! Ferestrele (vitrinele) librăriilor gem de mulţimea cărţilor ce se îmbie spre cumpărare.

E, desigur, lăudabilă această silinţă de a întoarce lumea spre carte, spre citit. Numai că lipseşte ceva din ea. Lipseşte tocmai ceea ce n-ar trebui să lipsească. Din «Săptămâna cărţii» lipseşte Cartea cărţilor, Biblia! Se scrie şi se vorbeşte despre cărţi, dar nimic despre Cartea cărţilor. Se îmbie tot felul de cărţi, dar nu se îmbie Cartea cărţilor. Asta-i tocmai ca şi când ai aranja un târg de bucate fără de bucate sau un târg de poame fără poame.

Noi cei ce iubim Cartea cărţilor nu suntem contra cărţilor bune. Şi nimeni nu poate fi contra lor. Sunt cărţi de care omul nici nu se poate lipsi. Cum sunt, spre pildă, cărţile de specialitate, cele care îţi arată cum să pui mâna pe meseria cutare şi pe lucrul cutare, ca să-ţi poţi agonisi traiul vieţii... Sunt apoi alte cărţi, cu minunate cunoştinţe folositoare. Şi iarăşi, altele pline cu învăţăminte folositoare. Sunt şi cărţi care înalţă sufletul. Lăcrimezi şi te înviorezi peste paginile lor. Şi apoi sunt cărţile cele religioase, care se adapă din Cartea cărţilor.

Dar... un lucru trebuie să se ştie: toate cărţile din lume nu vor putea da omului niciodată ceea ce îi dă Cartea cea „căzută din cer” - Biblia. Toate cărţile din lume nu vor putea înlocui niciodată Cartea cărţilor - Biblia.

Poţi să citeşti mereu la cărţi. Poţi să strângi mereu la cărţi. Poţi să înveţi mereu din cărţi, dar... dacă nu cunoşti Cartea cărţilor şi nu înveţi din ea, nimic se alege din toată truda ta şi de toate cunoştinţele tale.

În privinţa aceasta, fratele Oprişan îmi spunea odată, la Bucureşti, o mult-grăitoare întâmplare.

„Am cunoscut - spunea fratele Oprişan - pe ziaristul I. Sorculescu Cernăţeanu din Bucureşti, un om de mare cultură, un sociolog vestit, cu o bibliotecă rară. L-am auzit însă strigând de pe patul de suferinţă, când simţea că i se apropie sfârşitul: «La ce mi-ai fost tu, bibliotecă, de folos, dacă în ceasul acesta greu nu mă poţi ajuta cu nimic?».

I-am dat o Biblie, spunea fratele Oprişan, i-am citit ceva din Biblie şi... l-am lăsat murind cu strigarea de durere: «De ce n-am cunoscut eu Cartea aceasta mai înainte?»”.

La patul unui bolnav, toate cărţile de ştiinţă şi filozofie nu pot face cât poate face un psalm, o pagină din Biblie.

Caragiale, marele nostru scriitor, a fost văzut odată citind Biblia, în călătoria cu trenul.

- Ce faci, nene Caragiale? l-a întrebat un prieten. Te-ai apucat şi tu să citeşti în Cartea asta învechită?...

- O, dragul meu, i-a răspuns Caragiale, eu, de câte ori plec în călătorie, iau trei lucruri cu mine: un ceas, care-mi arată mersul timpului; o carte cu mersul trenurilor, care-mi arată mersul călătoriei, şi o Biblie, care-mi arată mersul... vieţii.

În citirea cărţilor, ca regulă să ne fie: peste toate cărţile, să avem şi să citim mai întâi Cartea cărţilor.

În rândul al doilea, cărţile religioase, iar în rândul al treilea, cărţi bune şi folositoare, de care avem nevoie.

O, ce Carte binecuvântată este Biblia! Despre dumnezeirea ei mărturiseşte cu tărie chiar şi dăinuirea ei. În scurgerea vremii, s-au scris multe cărţi. S-au scris milioane şi milioane de cărţi. Dar... rând pe rând, vremea pe toate le-a dat la o parte. Singură Biblia a rămas. Toate cărţile s-au învechit şi se învechesc mereu. Singură Biblia a rămas veşnic nouă şi veşnic actuală. Cărţi răsunătoare, care au colindat odată lumea întreagă, azi nu le mai citeşte nimeni. Şi pe care le citeşte lumea de azi, desigur, nu le va mai citi lumea de mâine. Dar Biblia rămâne veşnic aceeaşi, ca să se împlinească Scripturile că: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu” (Mt 24, 35).

La toate cărţile din lume rod şoarecii vremii. Numai singură Cartea „cea căzută din cer” e mai tare decât aceşti „şoareci”.

„Luaţi cărţile de medicină care s-au scris în scurgerea vremii, să vă lecuiţi din ele - zicea un învăţat credincios. Vă veţi prăpădi, desigur, cu ele, pentru că medicamentele din ele se bat cap în cap unele cu altele...”

În scurgerea vremii, totul s-a schimbat mereu. Dar Biblia e o carte de medicină sufletească, care nu s-a schimbat şi n-a dat greş niciodată. „Leacurile” ei sunt aceleaşi pentru toate timpurile şi toţi oamenii.

Şi cu cărţile de ştiinţă este tot aşa. Şi cu cărţile de filozofie e tot aşa... Ele se schimbă după vremi şi după oameni. Singură Biblia e aceeaşi de la început şi va fi până la sfârşit.

Rând pe rând mor toate cărţile. Vor pieri şi cărţile care cântă amorul cel pământesc, dar va rămâne pe vecie Cartea care cântă iubirea Tatălui ceresc şi dragostea lui Iisus cel răstignit.

Şi acum să ne întoarcem de unde am plecat. Din «Săptămâna cărţii» lipseşte tocmai această Carte binecuvântată.

Se recomandă cărţile la care „rod şoarecii”, dar de Biblie nu se spune nimic... Mai mult decât atât şi ceva mai rău decât asta, pentru «Săptămâna cărţii» şi pentru toate săptămânile, se recomandă potopul cel grozav al cărţilor imorale, de suflet otrăvitoare. E plină piaţa cu ele.

Am văzut, la Bucureşti, şi pregătirea pe care o făcuse Ignatz Hertz pentru «Săptămâna cărţii». I-am văzut şi taraba lui, cu palatul pe jumătate mâncat de foc. Îşi are cărţile aranjate ca orice „negoţ”, împărţite după preţ: aici sunt cărţile cele cu 3 lei, apoi cele cu 4, cu 5, cu 6 lei etc., până la 30, 40, 50 lei şi... şi ce de ele! Ai putea să încarci cu vagonul! Şi toate pline de stricăciune.

Şi pe Calea Victoriei, aşijderea am văzut aranjată o astfel de tarabă cu cărţi de „negoţ” împărţite după preţ. Şi m-am gândit în mine: Cât de harnic e dracul! El iese cu cartea lui pe piaţă, în Calea Victoriei. El nu se ruşinează. Aleargă cu cartea lui pe stradă şi o îmbie tuturor.

Faţă de această hărnicie a diavolului, să ne punem şi noi pe lucru! Ceea ce am început cu Oastea Domnului, să ducem mai departe şi cu mai multă râvnă; să umplem satele şi oraşele cu Biblii, cu cărţile Domnului! Să îmbiem pe tot locul Biblia, Noul Testament, cărţi şi foi religioase! În chipul acesta, ajutăm biruinţa Evangheliei şi-i dăm lovitura diavolului.

Slăvit să fie Domnul! A început şi neamul nostru să se apropie de Cartea cărţilor. Au început mai întâi cei de jos, cei neînvăţaţi, poporul. Şi, rând pe rând, se vor apropia şi cărturarii.

Marele nostru scriitor, Alexandru Vlahuţă, un mare prieten al Bibliei, în ceasul când a murit, a lăsat vorbele testamentare: „Poporul nostru are nevoie de o singură carte, de Biblie; şi Cartea asta nu o are până acum”.

Slăvit să fie Domnul! A pus acum şi poporul nostru mâna pe această Carte binecuvântată! Şi, de pe urma ei, vor ieşi o ţărănime nouă şi o ţară nouă.

«Isus Biruitorul» nr. 20 / 12 mai 1935, p. 5

O Evanghelie din Abisinia

Războiul din Africa ne făcu să aflăm multe lucruri pe care nu le ştiam. Astfel, aflarăm că acolo departe, în Africa, trăieşte vechea Etiopie, ţara biblică pe care azi o cheamă Abisinia.

Şi mai aflarăm că această Abisinie are un creştinism din veacurile cele dintâi. La început avea legătură cu marea familie a creştinismului. Mai târziu însă a venit Islamul, religia lui Mahomed, care i-a rupt această legătură şi a izolat-o ca pe o insulă mică într-o mare de popoare păgâne. Ea şi-a păstrat însă creştinismul. Cu unele deosebiri - nu prea de tot mari; are aceeaşi biserică, aceeaşi slujbă, aceleaşi sărbători şi obiceiuri religioase.

Iată, spre pildă, alături o Evanghelie din Abisinia. Un diacon a ridicat-o de pe masa Sfântului Altar şi o înalţă în faţa poporului. Aceeaşi Evanghelie ca la noi!

Numai că, la fel ca la noi, această Carte Sfântă stă, şi la Abisinia, prea mult închisă şi prea puţin deschisă. Prea mult ferecată în aur şi prea puţin împărţit aurul din ea în viaţa oamenilor.

De când cu războiul din Africa, am studiat Abisinia, dintr-o mulţime de cărţi, ziare şi reviste. Şi un lucru m-a izbit: păcatele, obiceiurile rele şi urâte, păgânătăţile sunt aceleaşi ca şi la noi.

Spre pildă: urâtele obiceiuri de pe la nunţi sunt exact ca şi cele de pe la noi. Am citit într-o carte câteva „strigături” de la ospeţele de acolo. Ei, bine! În ele sunt aceleaşi vorbe porcoase ca şi cele de la noi. Ai crede că sau abisinienii le-au luat de la noi, sau noi de la ei (asta se explică prin aceea că ele au acelaşi autor - pe diavolul!). Şi celelalte tot aşa. Dansurile tot aşa. Beţiile tot aşa. Doar cu deosebirea că creştinii de aici se îmbată cu rodul viţei, cu «Sângele Domnului», iar abisinienii se îmbată cu mierea albinelor, cu rodul cel curat al florilor de pe câmp (cu băuturi făcute din miere). Păcatele sunt aceleaşi...

Citiţi, spre pildă, în acest număr cum se serbează anul nou în Abisinia şi veţi afla aceleaşi beţii şi păgânătăţi. Un ziarist credincios din Budapesta, fiind de Anul Nou în Addis-Abeba, capitala Abisiniei, scrie că n-a văzut încă un iad aşa de grozav ca în noaptea aceea de beţii şi de chefuri.

„O, Addis-Abeba, - oftează ziaristul - cât de departe eşti şi totuşi cât de aproape eşti tu de Budapesta, de Berlin, de Viena, de Bucureşti!...”

Iată, şi aceasta este o grăitoare dovadă că diavolul a lucrat şi lucrează la fel pe toată întinderea pământului. Pe tot rotocolul pământului, lucrarea diavolului e la fel; el lasă litera, dar omoară duhul. El fură mierea şi lasă fagurii goi. Ia miezul şi lasă cojile...

Diavolul a cucerit şi cucereşte mereu pământul şi pentru că el are o comandă unitară; o singură comandă pentru toate fronturile din lume.

Iar în vremea asta creştinii, copiii lui Dumnezeu, în loc să se strângă cu toţii la luptă sub comanda Golgotei şi a lui Iisus cel Răstignit - o, ce dureros! - îi vezi sfâşiaţi în tabere, urându-se şi războindu-se unii cu alţii, în loc să se războiască cu balaurul cel mare...

O, vino, Doamne Iisuse, strânge-Ţi copiii Tăi, strânge-Ţi ostaşii Tăi pe dealul Golgotei şi du-ne la luptă şi la biruinţă!

«Isus Biruitorul» nr. 3 / 12 ian. 1936, p. 1